Cursurile de dans contemporan ținute de Cristina se adresează oamenilor care vor să intre într-un dialog cu trupul lor, vor să-l cunoască mai bine cu tot ceea ce are el de transmis despre emoții, despre limite, despre energie și bucuria de a respira. În ultimii ani interesele ei s-au concentrat în jurul compoziției coregrafice și a cercetării amănunțite a anatomiei corporale prin diferite tehnici precum: Feldenkrais, Axis Syllabus, Contact Improvisation. Partea terapeutică joacă un rol important în cursurile ținute de Cristina.
Un curs obișnuit de dans contemporan este împărțit în:
Încălzire și antrenament unde uneori vom face exerciții pentru întărirea musculaturii și o aliniere corecta a corpului, iar alteori exerciții pentru o cât mai bună fluiditate în mișcare, folosind articulații ale mâinilor și picioarelor cât mai libere și relaxate (inspirate din tehnicile precum Feldenkrais, Axis Syllabus). Astfel, din vocabularul de mișcare vor face parte: spirale, contracții și extensii, sărituri, alunecări pe podea; vom învăța să folosim podeaua pentru a ne împinge sau a aluneca, vom învăța să cădem într-un mod eficient etc.
Structuri coregrafice: Apoi vor urma momente de dans pe care le vom lucra împreună, mișcare cu mișcare și le vom așeza pe muzică. Pe unele dintre ele le vom structura în scurte coregrafii.
Improvizație, lucru cu emotia, cu partenerii, cu energia propriului corp, propriei minți: Vor exista și jocuri de improvizație în care vom folosi mișcarea și în care cursanții își pot pune în evidență personalitatea; vom pune problema comunicării cu ceilalți prin gesturi, iar accentul principal va fi pe a simți și a observa. Vom căuta să creștem atenția asupra propriilor senzații precum și a ce înseamnă să simți plăcere în mișcare.
Relaxare, masaj, stretching (cunoscute sub denumirea de Bodywork), în care detensionăm corpul și intrăm într-o relație de afecțiune și grijă față de el precum și față de ceilalți parteneri (de cele mai multe ori vom lucra în doi/trei). Vom experimenta ce înseamnă a oferi senzații și a le primi.
“Scopul cursului este de a crește conștientizarea asupra persoanei noastre atât la nivel fizic cât și psihic, de a ne antrena într-un mod în care corpul, mintea și emoțiile sunt prezente, de a face parte dintr-un grup cald și plin de viață. Atmosfera plina de viata și bucurie este unul dintre aspectele pe care mi le doresc în mod deosebit la cursuri, lucru care reiese și din maniera de lucru.” Cristina
În ultimii ani, Cristina s-a axat pe module intensive care se orientează în jurul unei teme de cercetare a corpului în mișcare. Astfel, au apărut o serie de module precum:
Sistem viu
Corpul uman este construit pentru a fi în mișcare. Aceasta este una dintre afirmațiile făcute de cercetători care mi-au deschis noi perspective și orizonturi, noi nevoi de explorare la nivel fizic și psihic. De asemenea, fiind inspirată de ultimele cursuri din zona Body Mind Centering și Axis Syllabus la care am participat, am creat un format de explorare a anatomiei și a nenumăratelor moduri prin care corpul își poate găsi libertatea de mișcare. Plecând de la imagini din anatomia umană, completate cu imaginația noastră, vom lucra pentru a ne lărgi sfera percepției și a fi într-un contact mai real cu mesajele corpului nostru.
Pentru mine, acest spațiu în care descopăr mecanismele interne care uneori par magice sau măcar surprinzătoare, a fost întotdeauna o sursă de revelație și o „casă”. Ceea ce îmi doresc este să împărtășesc cu voi această senzație de a locui în propriul corp, senzație care mi se pare una dintre singurele resurse accesibile de împământare și, de ce nu, de bucurie în vremurile agitate în care trăim.
Vom folosi improvizația ghidată, precum și scurte elemente de coregrafie pentru a-nțelege și explora în profunzime tematicile alese și în special pentru a ieși din tiparele automate ale mișcărilor pe care le practicăm. De asemenea, vom lucra și exerciții în grup, ținând cont de distanțarea impusă de normele pandemice și vom căuta metode de comunicare eficientă, rămânând în același timp într-un cadru de siguranță sanitară.
Modulul va fi alcătuit din 10 ședințe, fiecare dintre ele fiind dedicată unei anumite părți din anatomia umană pe care o vom explora cu toate mijloacele pe care le avem la îndemână.
Trailer:
video de Alina Ușurelu
(Re)creția prin dans
Vă invit la un modul de 5 sedințe în care focusul va fi pus pe tehnici de creație și compoziție prin mișcare. Nu trebuie să fii profesionist în dansul contemporan pentru a participa la acest modul (dar poți fi) sau pentru a crea cu propriul tău corp, pentru a înțelege spațiul din jur, pentru a simți timpul în care ne desfășurăm.
Astfel, printr-o serie de tehnici din Viewpoints (Mary Overlie), Real Time Composition, Tuning Scores (Lisa Nelson) și Logomotion (Simone Forti) precum și alte forme de inspirație pe care le vom găsi în propriul corp sau în viața de zi cu zi, vom explora cum ne putem exprima prin corpul nostru și comunica lumii părți intime din noi. Vă aștept cu entuziasm!
Inteligenta corpului în mișcare
Punându-ne în mișcare conștientă prin dans, lăsăm această memorie a corpului să se exprime, interiorul să se liniștească și treptat învățăm să ne urmăm mișcările naturale și să facem loc improvizației și flexibilității.
Din pasiunea pentru corpul în mișcare și curiozitatea de a descoperi în profunzime cum funcționează corpul uman în toata complexitatea sa, am pregatit un modul de 6 ședințe în care îți facem cunoștință cu dansul contemporan. Cursurile sunt deschise celor care își doresc sa devină conștienți de corpul lor, sa se observe în mișcare, și în același timp să aprofundeze tehnici de deplasare prin spatiu, aliniere corporala, caderi, sărituri etc.
Astfel, modulul va fi un amestec de tehnici de conștientizare corporală, dans contemporan și Contact Improvisation menit să ne puna în contact cu ceea ce are corpul nostru de transmis; vom găsi bucuria avântului în mișcare și în același timp vom integra părți coregrafice fixe care organizează trupul.
Surfing the Space
Din fascinaţia pentru mişcarea energică, pentru exerciţiile care trezesc corpul la viață şi îl fac să se mişte fără inhibiţii am creat un modul de cinci şedinţe a câte două ore în care explorăm impulsul care naşte şi hrăneşte mişcarea. Prin amestecul de exerciţii care cresc nivelul de energie în corp şi de metode de conştientizare corporală ajungem să ne bucurăm de mişcare într-un mod foarte complex; pe de o parte simţim bucuria avântului pe care îl regăsim în mişcare, iar pe de altă parte devenim cât mai conştienţi de tot ceea ce apare la nivel de senzaţie în corp, de tot ceea ce se construieşte în jurul nostru şi cu intenţia noastră.
Vom lucra atât cu exerciţii de improvizaţie, cât şi cu coregrafie. Vom explora cu exerciţii în care ne concentrăm pe noi înşine, pe senzaţii personale, dar şi cu exerciţii de grup în care interacţionăm în moduri diverse cu partenerii noştri şi descoperim cum putem stimula acel impuls al energiei prin prezenţa celuilalt. Vom folosi exerciţii inspirate din mai multe tehnici de dans contemporan precum: Flying low Technique, Axis Syllabus, Contact Improvisation etc.
Acest modul se adresează celor care vor să afle cum să îşi trezească energia şi să o folosească pentru a „construi” spaţiul în care se află, celor care vor să sară, să alerge, să „zboare”, celor care vor să simtă entuziasmul pe care îl pot găsi în propriul corp.
In and Out
Compoziție și Contact Improvisation
Punându-ne în mișcare conștientă printr-un amestec de elemente de Contact Improvisation și exerciții de conștientizare corporală lăsăm această memorie a corpului să se exprime, interiorul să se liniștească, învățăm să ne urmăm mișcările naturale și să facem loc improvizației și flexibilității.
Astfel, cursul va fi un amestec de tehnici de dans contemporan și Contact Improvisation menit să ne pună în contact cu ceea ce are corpul nostru de transmis și în special într-un dialog subtil cu cei din jurul nostru. Din acest spațiu al comunicării se va naște dansul nostru.
Building A New Spine
Vom începe cu câteva exerciții de conștientizare pentru a înțelege forma și posibilitățile, flexibilitatea fiecărei coloane vertebrale individuale. Încet, pe măsură ce descoperim ce înseamnă să ai o coloană vertebrală ca individ în dansul tău unic, vom întâlni un partener. Atunci începe distracția! Vom descoperi cum să ne folosim coloana vertebrală în anumite ridicări care apar în Contact Improvisation, cum să o păstrăm în siguranță și în același timp și, cel mai important, cum să ne păstrăm individualitatea în timp ce dansam cu un partener.
Ce înseamnă să asculți și să propui în același dans? Ce este un schimb echilibrat într-un dans Contact Improvisation? Ce înseamnă să fii cu partenerul tău și în același timp să-ți asculți nevoile? Vom răspunde împreună la aceste întrebări.
Pentru a afla mai multe despre cursurile ținute de Cristina poti accesa www.cursuridanscontemporan.ro , iar pentru a fi la curent cu următoarele module urmărește pagina de Facebook: https://www.facebook.com/dansulcristinei